Serbia a pornit accesul pe autostrada spre Timișoara. Autostrada din Timișoara stagnează. Oficialii din județul Timiș sunt în mijlocul unor dispute pe acest proiect.
Pe ”Seap-ul” sârbesc a fost publicat anunțul prin care compania publică Drumuri Serbia caută firma care se va ocupa de realizarea studiului de prefezabilitate al autostrăzii E 70, tronsonul dintre Pancevo – Vrsac – granița cu România. Conform datelor din sistemul electronic, au fost depuse două oferte, o firmă din Belgrad, respectiv una din Novi Sad. Urmează acum selecția și anunțarea unei firme câștigătoare. Societatea de specialitate aleasă va avea la dispoziție 110 zile pentru realizarea studiului.
În același timp, pe partea română s-a ajuns în stadiul în care oficialii de la Ministerul Transporturilor, pe de o parte, respectiv Consiliul Județean Timiș și primăriile Timișoara și cele din localitățile de pe amplasamentul autostrăzii au dispute asupra traseului urmat de aceasta
În aprilie, ministrul transporturilor explica: Acum pot începe investigațiile de teren și proiectarea detaliată. În cadrul proiectului, au fost cercetate 11 variante de traseu. Toate au fost comparate în cadrul analizei multicriteriale, pe baza unor norme economice și de mediu – 70% a contat criteriul economic și 30%, cel de mediu”
Varianta 5 propune o rută care se desprinde din A1 în zona Remetea Mare, continuă în paralel cu centura Timișoara Sud până în zona Giroc, unde va fi realizat un drum de legătură cu această centură. De acolo, traseul merge spre sud, pe ruta Jebel – Opaița – Stamora Germană – Moravița, până la granița cu Serbia”, a detaliat ministrul de atunci, Cătălin Drulă.
Sursa: Realitatea de Timis