Începută în forță pe vremea fostului primar Nicolae Robu, acțiunea de tăiere a cablurilor care aparțin operatorilor de internet și televiziune, cabluri care au format un adevărat păienjeniș între stălpii de iluminat din Timișoara, continuă. De data aceasta este vizată zona Calea Martitilor.
Începând de vineri seara, 28 aprilie, de la ora 22 și până sâmbătă dimineața, la ora 2, angajații Primăriei Timișoara vor tăia cablurile aeriene, prinse de stâlpi. Lucrările vor avea loc pe Calea Martirilor, pe sensul de mers către Giroc, între intersecția cu bulevardul Liviu Rebreanu și cea cu strada Mureș, pe întregul tronson.
Cei care își parchează mașinile în această zonă sunt avertizați să evite acest lucru, pentru a nu se trezi cu autoturismele avariate. Acțiunea a stârnit mai multe controverse de-a lungul timpului. Pe de o parte, mulți timișoreni admit că peisajul cablurilor atârnate nimeni nu mai știe cum, cu zecile, într stâlpi, era dezolant. Pe de altă parte, tăierea acestora a lasat zone întregi fără internet. Uneori, chiar instituții publice.
Autoritățile locale au considerat ca vina le aparține operatorilor de cablu, care au fost somați de multă vreme să își mute instalațiile în subteran, dar au ignorat toate avertizările.
În lunile care urmează, acțiunile de îndepărtare a cablurilor aeriene vor continua pe Calea Martirilor, Piața Consiliul Europei, Zona Piața 700 și străzile adiacente, Strada Sfinţii Apostoli Petru și Pavel și pe Calea Dorobanților.
Sursa: Realitatea de Timis