Rata de infectare cu SARS-CoV-2 în Timişoara, raportată sâmbătă de Prefectura Timiş, indică o creştere de la 5,10 la 5,16 la mia de locuitori faţă de ziua precedentă, în timp ce 13 cadre medicale au fost testate pozitiv.
În ultimele 24 de ore au fost confirmate cu COVID 262 de persoane, din care 131 în Timişoara.
Sâmbătă dimineaţa, în judeţ erau internate 377 de persoane infectate cu SARS-CoV-2, din care 66 la ATI (faţă de 62 în ziua precedentă), s-au înregistrat şase decese şi au fost anunţate 14 focare active COVID, în scădere faţă de începutul săptămânii.
De la începutul pandemiei, în judeţul Timiş s-au înregistrat 467 de decese provocate de COVID.
Sursa: Realitatea de Timis