În urma apariției în mass-media a imaginilor video, polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Timiș s-au sesizat din oficiu, și au efectuat verificări, fiind identificată persoana din imagini. 
Este vorba de un bărbat în vârstă de 54 de ani, care a fost condus la sediul poliției pentru audieri.

Acesta deține legal 2 arme neletale supuse autorizării, care pentru clarificarea tuturor aspectelor, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor într-un dosar penal constituit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de armă fără drept.

 Totodată,ca măsură administrativă prevăzută de Legea 295/2004 privind regimul și munițiilor, se va dispune anularea dreptului de deținere, port și folosire a armelor.

„Menționăm că dreptul de deținere, port și folosire al armelor neletale supuse autorizării trebuie exercitat în scopul și limitele stabilite de către legiuitor,în cazul de față autoaparare, în niciun caz pentru alte scopuri, cum ar fi divertisment.

Facem precizarea că în perioada sărbătorilor, nu a fost sesizată nicio faptă de acest gen.

În acest context, facem apel către cetățeni, ca în cazul, în care sunt martorii oricărei forme de încălcare a legii, să apeleze Serviciul de Urgență 112 sau să sesizeze cea mai apropiată secție de poliție”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.

sursa foto: expresdebanat.ro

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentMedicul Virgil Musta, declarat de ANI în conflict de interese
Articolul următorScoși de pompieri de sub dărâmături, după ce zidul unei case a căzut peste ei