Polițiștii Secției 1 Urbane Timișoara au fost sesizați prin apel 112 de un bărbat, în vârstă de 35 de ani, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în fața unui restaurant de pe stada Simion Bărnuțiu din municipiu, un alt bărbat, în vârstă de 31 de ani( pe care îl cunoștea) ar fi tras asupra lui cu un pistol cu bile, deținut legal, fără să-i provoace leziuni.

 

Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, constatând că cele sesizate se confirmă, bărbatul de 31 de ani fiind imobilizat și dezarmat.

 

Ambii bărbați au fost conduși la sediul secției pentru audieri.

 

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de armă neletală fără drept, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii întregii situații de fapt și luării măsurilor legale care se impun.

Foto: arhivă

 

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentAndrei Gușă: „Țara te vrea prost – radiografia societății”
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET