Cei de la ISU Timiș au  fost solicitați să intervină la un accident rutier pe DN 69, în apropierea localității Sânandrei. 

La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de descarcerare, o autospecială de primă intervenție, două echipaje SMURD și 13 pompieri.

În accident au fost implicate un autotren în care se afla doar șoferul și un autoturism în care se aflau 2 persoane. 
În urma impactului, șoferul autoturismului a rămas încarcerat, victima este inconștientă, se lucrează pentru extragerea acesteia.
Pasagerul din autoturism se afla pe carosabil la sosirea echipajelor de intervenție, conștient, cu politraumatisme.
Șoferul autotrenului este preluat de un echipaj medical pentru a fi evaluat medical, urmând a fi transportat la spital.

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentBilanț coronavirus 25 octombrie: 9.187 de cazuri noi, 301 decese
Articolul următorPrimarul Timișoarei: Va urma o iarnă foarte grea pentru Timişoara şi România, în contextul majorării facturilor la încălzire