Accident grav joi după-amiază pe șoseaua care leagă Timișoara de comuna Jebel.

Un bărbat conducea o autoutilitară dinspre Timișoara spre Jebel, iar la ieșire din comuna Șag a pierdut controlul mașinii. Mașina de transport a lovit parapetul de beton care delimitează cele două sensuri de mers, iar in urma impactului a fost proiectată în afara șoselei. Mașina s-a răsturnat și s-a oprit într-un stâlp.

Șoferii care au văzut accidentul au sunat la 112, iar la fața locului a ajuns o mașina a pompierilor cu modul de descarcerare. Echipele de intervenție s-au chinuit minute bune să îl scoata pe bărbat dintre fiare, acesta fiind conștient.

Un bărbat a condus o autoutilitară pe DN 59 dinspre Timișoara către Jebel, iar la ieșire din localitatea Șag a pierdut controlul autoturismului, a lovit parapetul de beton care desparte sensurile de mers, după care a fost proiectat în afara părtii carosabile și s-a oprit într-un stâlp. Bărbatul a rămas încarcerat. În cauză va fi întocmit un dosar pentru vătămare corporală din culpă„, a spus Ionuț Sîrbu, purtător de cuvânt al IPJ Timiș.

Circulația în zona producerii accidentului s-a desfășurat cu restrictii. Politiștii ajunși la fața locului încearcă să afle cauzele si imprejurarile exacte ale producerii accidentului.

Articolul precedent26 de candidați din Timiș au promovat Bacalaureatul de toamnă după contestații
Articolul următorLa Timișoara începe “Bega Bulevard”