Accident grav duminică lângă Timișoara, după ce o mașină și o motocicletă s-au izbit puternic.
Ciocnirea a avut loc pe drumul care leagă Sânmihaiu Român de Timișoara, mai exact între această comună și Săcălaz.
Șoferul unui autoturism care circula spre Sînmihaiu Român a vrut să intre pe un drum secundar, însă nu s-a asigurat dacă vine cineva și din spate, iar mașina a fost lovită de un motociclist. În urma impactului, tânărul care se afla pe vehiculul pe două roți a fost aruncat la câțiva metri de locul impactului.
Conform unor martori, tânărul ar fi trecut cu viteză prin Sânmihaiu Român cu câteva minute înaintea accidentului.
„Un bărbat de 40 de ani conducea un autoturism pe drumul dinspre Săcălaz inspre Sânmihaiu Român, a încercat să vireze stânga pe un drum secundar fără a se asigura și nu a observat că era depășit de un motociclist în vârstă de 28 de ani. L-a lovit cu partea din spate a mașinii. În urma accidentului a rezultat decesul motociclistului. De asemenea, a mai fost o persoană rănită ușor, aflată pe bancheta din spate a mașinii„, transmit reprezentanții IPJ Timiș.”
Traficul în zonă s-a desfășurat cu dificultate pe perioadă desfășurării cercetărilor.