Zeci de timișoreni, suporteri și jucători ai ASU Politehnica au participat la o acțiune de solidaritate cu cei fără adăpost.

Oamnii s-au adunat lângă stadionul Știința pentru a participa la această acțiune de solidaritate. Au venit cu saci de dormit, pături și îmbrăcați în haine groase pentru a trage un semnal de alarmă in privinta problemelor cu care se confrunta oamenii strazii peste iarna. Ei vor ca autoritățile  sa se implice mai mult pentru gasirea unor adaposturi pentru cei care nu au unde să se adăpostească în fața frigului.

În jurul unui foc de tabără a fost adus ceai și s-a pregătit mâncare la ceaun.

“Participanții vor simți astfel, prin intermediul unei experiențe șocante, o mică parte din chinurile la care sunt supuse persoanele fără adăpost în fiecare noapte a sezonului rece. Pe tot parcursul nopții, voluntarii Druckeria vor servi ceai cald și cafea participanților la acțiune, în timp ce ne vom încălzi împreună la focul de tabără pe care îl vom organiza în zona special amenajată din apropierea stadionului „Știința”. Participanţii la acţiunea noastră vor putea face donaţii atât la faţa locului, cât şi în contul clubului. Banii vor putea fi folosiți fără restricții, în scopul ajutorării persoanelor fără adăpost și a combaterii acestui fenomen.” Transmiteau înaintea evenimentului inițiatorii acțiunii O noapte sub cerul liber.

Articolul precedentDupă biciclete, la Timișoara vor ajunge trotinete electrice și segway-uri. Planurile Primăriei pentru anul viitor
Articolul următor500 de locuri de parcare, ocupate de rable abandonate