
ASU Poli Timișoara a pierdut partida ce contează cel mai mult pentru suporteri în turul campionatului, în deplasare cu UTA.
Derby-ul a început cu un moment e reculegere în memoria a doia fani arădeni care au murit într-un accident de mașină în urmă cu un an, tocmai înaintea derby-ului cu Poli.
Gazdele au fost cele care au controlat în mare parte jocul, iar în minutul 27 chiar au cerut o lovitură de la 11 metri. Centralul a vaqzut faza si le-a facut semn aradenilor sa continue partida. Aradenii au mai fost aproape sa inscrie în minutul 31, când Tomozei a trimis slab pe lângă poartă, în timp ce timișorenii au răspuns cu ocazia lui Axente, care cu 5 minute înaintea pauzei a pătruns în careu, însă a trimis slab pe lângă poarta gazdelor.
La cinci minute de la reluare, Isac i-a trimis lui Rus, acesta scăpat de marcaj a trimis din 10 metri mingea pe lângă Contra și a deschis scorul. La jumătatea reprizei secunde, arădeanul Tomozei a primit două cartonașe galbene în 7 minute și și-a lăsat echipa în 10 jucători. Nici în aceste condiții Poli nu a fost în stare să pună în pericol buturile arădene și astfel a suferit cea de-a cincea înfrângere a sezonului.
Odată cu acest rezultat, UTA a urcat pe poziția a treia, în timp ce ASU Poli a căzut pe poziția a 16-a, prima sub linia salvării, cu 13 puncte, la egalitate cu Universitatea Cluj.
În runda viitoare, ASU Politehnica va juca pe teren propriu cu o altă echipă apropiată de ea în clasament, Dunărea Călărași. Fosrta prim divizionară este pe 14, la un singur punct deasupra timișorenilor.
Sursa foto: liga2.prosport.ro