Începutul de iulie aduce restricții de circulație pentru șoferii care circulă pe autostrada A1 în vestul țării. Șoseaua rapidă are nevoie de reparații și acestea nu pot fi făcute în timp ce se desfășoară traficul ca în mod obișnuit.

”Începând de astăzi, 1 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pe autostrada A1 Timișoara – Lugoj, Lotul 2, km 468+602 – km 494+222, pentru execuția lucrărilor de reparații și întreținere a părții carosabile. Traficul va fi deviat de pe o cale pe alta, iar nodurile rutiere Topolovățu Mare, respectiv Remetea Mare, vor fi închise succesiv. Lucrările se vor executa doar pe timp de zi, inclusiv în week-end.

Pe sectoarele de drum pe care circulația se va desfășura în ambele sensuri va fi instituită restricție de viteză, la 80 km/h, iar depășirea va fi interzisă. Sensurile de circulație, pe calea de rulare deschisă circulației publice, vor fi delimitate prin balize direcționale”, a transmis DRDP Timișoara.

În dreptul nodurilor rutiere Topolovățu Mare și Remetea Mare, precum și a benzilor de decelerare și accelerare eferente, unde circulația se va desfășura în ambele sensuri, va fi montat parapete despărțitor. Lucrările efectuate la cele două noduri rutiere nu se vor executa în aceeași perioadă.

Lucrările sunt executate de constructorul lotului, aceta fiind încă în perioada de garanție.

Articolul precedentLăsați și fără bani, și fără loc de muncă
Articolul următorSituație gravă, în Timiș. Pagube serioase în agricultură, produse de fenomene meteo extreme