A văzut echipajul de poliție, însă când oamenii legii i-au făcut semn să tragă pe dreapta, a apăsat pedala de acceleratie și a vrut să scape de aceștia.

Totul s-a întamplat la intrarea în localitatea Utvin, aflată în apropiere de Timișoara. Politiștii de la Rutieră au făcut un control pe drumul de legătura dintre oraș și satul din apropiere și i-au făcut semn unui șofer să tragă pe dreapta.

Omul nu s-a conformat, a apăsat accelerația și a trecut în viteză pe lângă patrula polițiștilor. Unul dintre polițiști a scos pistolul și a tras două focuri în aer. Dacă șoferul nu a oprit, polițistul a țintit cauciucurile mașinii, iar acest lucru l-a convins pe șofer să pună frâna.

Odată ce au reușit să îl oprească pe fugar, polițiștii l-au legitimat și au aflat că omul este polițist de frontieră, însă și-au dat seama și de ce a încercat să scape de ei.

Un bărbat in vârstă de 40 de ani a condus un autoturism din directia Timișoara înspre Utvin și nu a oprit la semnalul polițistilor, fapt ce i-a determinat pe aceștia să execute 3 focuri de armă, respectiv 2 in plan vertical și unul asupra anvelopelor. Ulterior acesta a fost legitimat și testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de de 0, 82 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital în vederea recoltării probelor biologice. In cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice„, au transmis reprezentantii IPJ Timis.

sursa foto: refleqtmedia.ro

Articolul precedentDeputatul de Timiș Adrian Pau părăsește PSD și merge la Pro România
Articolul următorRezultat surpriză în Liga Națională de handbal. Poli Timișoara pierde cu penultima clasată