Consiliul Judeţean Timiş propune înfiinţarea unui serviciu public de salvamont, pentru zona montană a judeţului.

Noul serviciu a avea ca activitate şi marcarea şi punerea în siguranţă a traseelor şi obiectivelor turistice montane.

Instituția va iniția procedurile de înființare a serviciului de salvamont în contextul în care există mai multe obiective turistice şi trasee de drumeţie şi ciclism neomologate, marcate şi întreţinute în prezent în special de voluntari.

„Noul serviciu ar avea ca activitate principală marcarea şi punerea în siguranţă a traseelor şi obiectivelor turistice montane, dar şi intervenţia rapidă în cazul unor accidentări. Avem convingerea că o creştere a siguranţei va conduce şi la o creştere a numărului de turişti. Timişul are multe de oferit, trebuie doar să punem la punct câteva lucruri”, spune vicepreședintele CJ Timiș, Alexandru Proteasa.

Proiectul de hotărâre, fundamentat şi susţinut de Biroul de turism din cadrul Consiliului Judeţean Timiş, va intra la vot în şedinţa ordinară din 30 martie.

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentBilanț coronavirus 21 martie: 2.236 cazuri noi și 12 decese
Articolul următorVremea se încălzește în vestul țării