Conacul Mocioni din Foeni va intra în circuitul turistic timișean după o investiție de 12 milioane lei a Consiliului Județean. Investiția va beneficia de finanțare prin granturile norvegiene

 

Proiectul Consiliului Județean Timiș de reabilitare a Conacului Mocioni de la Foeni va intra pe finanțare europeană în luna aprilie. Acesta prinsese în 2020 lista de rezervă a programului RO-CULTURA, finanțat prin granturi norvegiene, iar anul acesta va putea intra în lucru ca urmare a deciziei de suplimentare a fondurilor alocate programului.

 

Data estimată pentru începerea implementării este luna aprilie 2021, proiectul trebuind finalizat în termen de trei ani. În mare, este prevăzută reabilitarea, refuncționalizarea și revitalizarea conacului. Acesta se află la o distanță de 42 km de Timișoara și este un monument istoric de importanță națională și universală, de o mare valoare arhitecturală și simbolică. Clădirea a fost realizată în stil neoclasic în anul 1750, fiind opera arhitectului Mór Kallina.

 

„Prin această investiție, abordăm mediul rural, care nu a beneficiat mereu de atenția cuvenită. Practic, completăm oferta turistică și culturală a județului, dincolo de ceea ce are Timișoara de oferit. Proiectul se afla în așteptare încă de anul trecut, iar acum am primit o veste excelentă. Fondurile pe programul RO-CULTURA au fost suplimentate, astfel că în primăvară vom putea intra în implementare. Potențialul turistic al județului este imens, reprezentând o axă importantă de dezvoltare, alături de cea de business. Practic, cele două se pot completa extrem de bine”, spune președintele CJ Timiș, Alin Nica.

 

Prin latura educativă, proiectul va contribui la activitățile culturale care amintesc vizitatorilor de viața familiei Mocioni. Cel mai important membru al familiei, care a locuit aici, a fost Andrei Mocioni de Foen, strănepot al preotului aromân Constantin. Proiectul va fi patronat de Michael de Styrcea, urmașul familiei Mocioni, care va acționa ca ambasador, maximizându-i astfel impactul.

 

Consiliul Județean Timiș a realizat deja documentația de avizare a lucrărilor de intervenție, urmând ca după accesarea finanțării să lanseze în licitație proiectul tehnic și execuția lucrării. Valoarea totală a proiectului este de aproape 12 milioane lei. Contribuția CJ se ridică la 20%, restul reprezentând finanțare nerambursabilă. Investiția propusă se realizează într-un parteneriat cu islandezii de la North Consulting.

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentBilanț coronavirus 27 ianuarie: 3.174 de cazuri noi, 77 de decese
Articolul următorGuvernul a decis, prefecții și subprefecții pot fi membri de partid