Kunsthalle Bega prezintă expoziția internațională de grup curatoriată de Anca Verona Mihuleț: Cronicile viitorilor supereroi. Expoziția se deschide pe 2 octombrie 2021, la Kunsthalle Bega, Calea Circumvalațiunii nr.10, Timișoara, începând cu orele 18:00.
Expoziția Cronicile viitorilor supereroi are ca punct de plecare cartea inventatorului american Ray Kurzweil, Danielle: Chronicles of a Superheroine [Danielle: Cronicile unei supereroine], care urmărește eforturile unei tinere de a rezolva marile probleme globale cu ajutorul cunoașterii și tehnologiei. Scrisă dintr-o dublă perspectivă, cea a unui gânditor futurist și cea a unei femei în devenire, Danielle: Chronicles of a Superheroine este un manual care ne ajută să ne poziționăm în fața lucrurilor care vor veni și pentru care trebuie să fim pregătiți, de la migrație la încălzirea globală, de la diverse forme de competitivitate economică la transformarea emoțională și capacitatea de a împărți.
Cu această ocazie, pe tot parcursul vernisajului vor avea loc două intervenții performative: K-Meat Restaurant’s Restaurateur [Restauratorul restaurantului coreean], un performance durațional propus de Hyunjin Bek care reflectă procesul de pregătire a ultimelor sale roluri pentru televiziune, la limita dintre meditație, schimbarea identității și componenta salvatoare a localismului, și Being Nina [Fiind Nina], un performance imersiv în care Adina Mocanu își apropriază istoria Ninei Kulagina, o femeie cu abilități transcedentale care a activat la mijlocul secolului trecut în URSS, și pune în practică câteva dintre experimentele celebre ale Ninei.
„Cei doisprezece artiști selectați pentru a intra în conversație cu Danielle pornesc de la interesul față de explorarea necunoscutului sau de la ideea de joc, urmărind extrapolarea unor experiențe personale în relație cu viitorul. Pozițiile prezentate în expoziție sunt rezultatul unor practici hibride, la limita dintre vizualitate, arhitectură, coregrafie, inginerie și performance. În egală măsură, expoziția conturează ideea unei meta-colectivități situate în afara distopiei globale, într-un punct în care se intersectează regiuni geografice (sud-estul Asiei și sud-estul Europei) și canale digitale, creând uneori haos, iar în alte împrejurări, o stabilitate pe cât de molipsitoare, pe atât de apăsătoare”, precizează curatoarea Anca Verona Mihuleț.
„Cronicile viitorilor supereroi, un proiect conceput pe parcursul ultimilor doi ani, funcționează ca un aparat care își propune să analizeze funcția artei în relație cu o audiență tânără care este în căutare de răspunsuri la întrebări legate de trecerea timpului și îmbătrânire, viitorul planetei, relația cu paranormalul sau balansul dintre local și global. Programul de performance-uri și workshop-uri este concentrat pe relația dintre individ și comunitate, arhitectura spațiului de expoziție venind în sprijinul acestei formule de lucru”, adaugă Anca Verona Mihuleț.
Artiștii invitați sunt Hyunjin Bek (Coreea de Sud), Adriana Chiruta (România), Baptiste Debombourg (Franța), Heecheon Kim (Coreea de Sud), Fabio Lattanzi Antinori (UK), Lawrence Lek (UK), Dalibor Martinis (Croația), Adina Mocanu (România), Maria Pop Timaru (România), Larisa Sitar (România), Dimitar Solakov (Bulgaria), Stardust Architects (România).
Cronicile viitorilor supereroi poate fi vizitată la Kunsthalle Bega până pe 20 martie 2022. Până la finele lunii noiembrie 2021 vor mai avea loc: două performance-uri ale artistei Adina Mocanu, un atelier coordonat de Adriana Chiruta, un screening și o prelegere on-line susținute de Heecheon Kim, tururi ghidate, unsprezece ateliere creative și educative din programul curatorial propus de Stardust Architects și ateliere interactive, participative, de introducere în arta contemporană, pentru copii, coordonate de Mihai Zgondoiu. Toate detaliile vor fi publicate în timp util pe paginile de social media Kunsthalle Bega.
Anca Verona Mihuleț este istoric de artă și curator, activă la Seul (Coreea de Sud). Proiectele propuse de Anca Mihuleț sunt motivate de coordonatele istorice și sociale specifice, de cadrele instituționale în care au loc, dar și de colaborările artistice și curatoriale care de regulă se dezvoltă pe parcursul mai multor ani. Începând cu anul 2011, Anca Mihuleţ a fost interesată în chestionarea şi teoretizarea unor contexte curatoriale extinse, prin participarea în programele de burse şi rezidenţe de la Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Seul (KR), Seoul Art Space Geumcheon (KR), sesiunea Curatorial Intensiveorganizată de Independent Curators International New York şi Ullens Center for Contemporary Art, Beijing (CN). Între 2006 şi 2013, împreună cu Liviana Dan, Anca Mihuleţ a curatoriat programul de expoziţii al Galeriei de Artă Contemporană a Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu. În 2013, a fost curatorul expoziţiei Centru de reflecţie pentru istorii suspendate. O încercare, unul dintre cele două pavilioane naţionale din cadrul celei de-a 55-a ediţii a Bienalei de la Veneţia. În 2014, a organizat în colaborare cu S-AIR Sapporo şi Japan Foundation o rezidenţă artistică la Sibiu cu titlul Conditional Landscape, care a continuat la Sapporo în 2015, cu focus pe peisajul de iarnă. În 2015 şi 2016, alături de Patrick D. Flores, Mihuleţ a curatoriat expoziţia South by Southeast, itinerată la Osage Art Foundation în Hong Kong şi la Guangdong Times Museum în Guangzhou. Între 2015 şi 2017, Anca Mihuleţ, în colaborare cu Diana Marincu, a curatoriat Punctul alb şi cubul negru, un proiect expoziţional în şase părţi, desfăşurat la Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti. În 2016, a pregătit o expoziţie dedicată dezvoltării artei româneşti la sfârşitul anilor 1980 şi începutul anilor 1990, care a fost găzduită la Muzeul Jorge B. Vargas şi Centrul de Cercetare Filipiana din Manila. În 2016, Anca Mihuleţ a fost premiată de Asociația pentru Cultură și Teorie Igor Zabel din Ljubljana cu una dintre „Bursele Igor Zabel”. A fost unul dintre curatorii ediției din 2019 a Bienalei de la Singapore, cadru în care a cercetat cazuri de deplasare și naturalizare artistică, dar și moduri în care transmedialitatea poate influența percepția noastră asupra viitorului. În 2019, Kunsthalle Bega îi acordă primul premiu Bega Art Prize. Între 2020 și 2022, Mihuleț face parte din echipa curatorială a Festivalului de Artă și Tehnologie STRP, Eindhoven.
Kunsthalle Bega este un spațiu unde se expune, se discută și se gândește artă contemporană, dedicat în special artiștilor tineri din România și din lume. Kunsthalle Bega este interesată estetic și social de platformele teoretice ale muzeelor de artă contemporană și oferă în fiecare an premiul Bega Art Prize unui curator român care reușește să schimbe regulile în percepția curatorială.
Cronicile viitorilor supereroi
Co-finanțatori: Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul Local Timișoara prin Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, Administrația Fondului Cultural Național, Fund for Korean Art Abroad prin Korea Arts Management Service, Ordinul Arhitecților din România
Parteneri instituționali: Ordinul Arhitecților din România – Filiala Timiș, Universitatea de Arte Timișoara, Fundația Herczeg, PUNCH, Biblioteca Pavilion, Sfera Timișoarei, De-a Arhitectura, The Institute
Cu sprijinul: BEGA, Egeria, PIN Team, Flexik Automation, SBS Foundation
Program cultural realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara şi al Consiliului Local Timişoara. Programul cultural nu reprezintă în mod necesar poziția Primăriei Municipiului Timişoara şi a Consiliului Local Timişoara. Conținutul programului cultural și modul în care rezultatele acestuia pot fi folosite reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorilor și beneficiarului finanțării. Primăria Municipiului Timişoara şi Consiliul Local Timişoara nu sunt responsabile pentru conținutul materialului și modul în care acesta ar putea fi folosit.
Proiect co-finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN). Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia AFCN. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.
Proiect finanțat de Fund for Korean Art Abroad 2021–22 / Fondul pentru arta coreeană în străinătate (FKAA) — Expoziția Cronicile viitorilor supereroi (Fundația Calina / Kunsthalle Bega, alături de artiștii coreeni Heecheon Kim și Hyunjin Bek) a primit susținerea FKAA 2021–2022. FKAA este un program creat pentru promovarea artei vizuale contemporane din Coreea către publicul internațional și pentru a sprijini expozițiile artiștilor coreeni în străinătate. FKAA este sponsorizat de Ministerul Culturii, Sportului și Turismului din Coreea și este implementat de Serviciul de Management al Artei din Coreea.
Sursa: Realitatea de Timis