Preșcolarii și elevii din Timișoara și Lugoj, unde învață cei mai mulți copii din județul Timiș, încep, de miercuri, grădinița și școala, în scenariul galben.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis că 417 dintre cele 591 a de unități de învățământ din Timiș reiau cursurile în scenariul galben.
CJSU a transmis scenariile după care se vor desfășura cursurile în județ. Potrivit noilor modificări din ordinul comun al ministrului Educației și cel al Sănătății, există două scenarii, dacă în localități nu este declarată carantina:
Scenariul 1 – toți elevii vin la școală, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 1/1000 de locuitori
Scenariul 2 – participă fizic preșcolarii și elevii din învățământul primar, elevii din clasele a VIII-a şi a XII-a, a XIII-a și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, precum și a elevii din învățământul special, indiferent de clasă, iar elevii din celelalte clase urmează cursurile online. Incidența în localitate este mai mare de 1/1000 și scenariul se aplică până la declararea stării de carantină.
Sursa: Realitatea de Timis