Cutremur politic în USR Timiș. Un șef de filială care a ocupat și posturi de coordonare la nivel județean și-a dat demisia, acuzând dubla măsură și lipsa de eficiență.
„Refuz să fiu asociat cu dubla măsură și lipsa de eficiență, a transmis acesta tranșant. Începând de azi, mi-am depus demisia din filiala USR Timiș”, a anunțat Cristian Răducă, fost președinte al USR Șag.
„Astăzi am pus punct unui capitol din viața mea politică: nu mai sunt nici membru al USR, nici președintele filialei Șag.
Am fost, pe rând, membru PLUS Șag, președinte al PLUS Șag, coordonator al departamentului de comunicare și membru al Biroului Județean al PLUS Timiș, membru al Biroului Județean reunit al Alianței USR-PLUS Timiș și președinte al filialei Șag a USR.
Am coordonat departamentul de comunicare pe parcursul a trei seturi de alegeri în cadrul alianței județene – locale, parlamentare și prezidențiale – și m-am implicat total în activitatea mea locală, ca și consilier.
În tot acest timp mi-am asumat propuneri de proiecte, unele dintre ele cu aplicabilitate la nivel de municipiu sau județ. Cu toate acestea, în momentele în care am combătut anumite idei sau direcții pe care USR Timiș și le-a asumat, am fost ironizat, marginalizat și, ulterior, exclus.
Refuz să mai fiu asociat cu lipsa de eficiență a administrației locale din municipiu, cu dubla măsură în ceea ce privește politica (vezi cazul senatorului fără diplomă al USR Timiș, în contra-partidă cu declarațiile naționale cu privire la plagiat și educație!) și cu lipsa crasă de viziune politică a actualei conduceri a USR, atât la nivel național, cât și local! Pentru partidul pe care l-am reprezentat a devenit mai important să arate cu degetul inamicii mai mult sau mai puțin reali, în timp ce refuză să creeze punți de comunicare cu partenerii locali. Iar toate acestea generează o continuă stare de agresivitate la nivelul membrilor și împiedică implementarea unor proiecte esențiale pentru Timiș sau Timișoara.
Au fost prea multe excluderi din USR în ultima perioadă, așa că îi voi scuti pe (foștii) mei colegi de încă o situație greu de explicat opiniei publice, prin urmare mi-am prezentat demisia din partid, cu efect imediat.”
Sursa: Realitatea de Timis