A fost agitație mare în zona Gării de Nord din Timișoara, duminică noaptea, după ce a fost descoperit un dispozitiv suspect. Acesta a fost detonat de pirotehniști.
Alarma privind dispozitivul suspect a fost dată de un taximetrist care, după ce a văzut de aproape cum arăta obiectul, s-a gândit că este vorba despre o bombă. El i-a alertat inițial pe polițiștii de la Transporturi Feroviare. În cel mai scurt circulația în zonă, inclusiv cea a mijloacelor de transport în comun a fost blocată și specialiștii de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale Timiș au intervenit. Ei au detonat controlat obiectul
Obiectul descoperit de taximetrist ridica suspiciuni, având atașat un ceas bărbătesc, fire, leduri și o antenă care semănau cu cele ale dispozitivelor explozive artizanale. Dispozitivul avea dimensiuni mici , aproximativ 15 cm, și a fost descoperit în vecinătatea stației de taxiuri dar și a uneia pentru transport în comun din proximitatea Gării de Nord.
Cu puțin timp înainte de miezul nopții, pirotehniștii de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale Timiș au detonat, de la distanță, dispozitivul suspect. În zonă au sosit și echipe de la Serviciul Arme Explozibili, precum și lucrători ai Serviciului Român de Informații.
Toate fragmentele de dispozitiv au fost adunate cu atenție și vor fi cercetate pentru a se verifica dacă prezintă urme de substanțe explozive.
Dosarul privind acest incident va fi preluat de procurorii DIICOT.