De la începerea lucrărilor la Clinica de Mari Arși din Timișoara și până în prezent au trecut mai bine de trei ani. Astăzi au fost inaugurate trei din cele cinci saloane care sunt prevăzute în planul unității sanitate, urmând ca celelalte două să fie deschise până cel târziu la finalul lunii octombrie.

La inaugurare a participat și Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, care a declarat: „Am văzut centre din străinătate și sunt atât de mandră că acest centru este identic și poate chiar la un nivel superior. Este foarte important că acest centru, de mâine, va putea să primească pacienți, că are medici și personal pregătit pentru a trata acest tip de pacient, că Ministerul Sănătății, autoritățile locale și spitalul au realizat această minune”.

Investiția totală pentru construirea și dotarea clinicii se ridică la aproximativ 5 milioane de euro, bani de la Consiliul Județean Timiș și Ministerul Sănătății, prin Banca Mondială.

Articolul precedentÎntâmplare teribilă în Gara de Sud
Articolul următorDescinderi repetate ale polițiștilor într-una dintre cele mai mari piețe din Timișoara