Istoria Timișoarei spusă pe scurt și într-o manieră inedită. La asta se pot aștepta timișorenii care vor merge in Bastionul Theresia să vadă expoziția ” Clio Box – Istoria Timișoarei în cutie”.

Expoziția este realizată în colaborare cu Muzeul de Artă și Istorie din Zalău, iar cei care vor trece pragul expoziției vor putea vedea artefacte din diferite perioade ale istoriei Timișoarei. Acestea nu au fost expuse însă așa cum ne-am obișnuit până acum, ci în niste cutii, și pot fi văzute prin diferite vizoare.

E o expoziție în primul rând dedicată tinerilor, și mai ales celor foarte tineri care nu au prins vremurile mai vechi, înainte de revoluție, dar și cu dorința noastră de a atrage atenția cetățenilor orașului asupra monumentelor pe care le are orașul, asupra siturilor arheologice deosebit de bogate care sunt în aria municipiului Timișoara, și bineînțeles, cu expresa dorință de a face publicul să rămână cu informatii… E un experiment. Practic noi am vrut să aducem această expoziție împrumutat conceptul de la colegii de la Zalău tocmai pentru că oarecum suntem într-o situație asemănătoare cu alte muzee, adică nu avem spații de expunere, lucrurile noastre stau în cutie, așa ca hai sa vedem daca putem expune cutiile și lumea să admire piesele prin intermediul unor vizoare în aceste cutii. A fost practic ideea lor, care mie mi-a surâs, pentru ca în general copiii sunt foarte curiosi, vor să cotrobăie, să scormonească, să vadă pe ascuns cu pot să ajungă la informatii și atunci e un mod de a-i provoca, de a-i incita pe ei să studieze și să afle ce se afla dincolo de cutii„, a spus Călin Timoc, muzeograf la Muzeul Național al Banatului.

Printre exponate se află ghiulele de tun, inscriptii, produse din fabricile mari ale Timișoarei,dar și o fotografie foarte veche a Castelului Huniade.

Pe noi ne-a preocupat tot timpul Castelul Huniade, care este, cel puțin în acte sediul Muzeului Național al Banatului. Din păcate nu îl putem folosi pentru că este în renovare. E o clădire monument destul de dificilă, cu probleme de structură la ora actuală, dar ne-a preocupat din punct de vedere istoric cum a evoluat și această clădire, pentru că aspectul pe care îl are acum este mult influențat de renovările care s-au făcut, mai ales pe finalul secolului al XIX-lea. Există o ștampă care arată oarecum imaginea castelului de secol XVIII, cu incadrarile de structura care țin probabil de castelul acela al lui Iancu de Hunedoara, care l-a construit, și care e interesant din mult puncte de vedere pentru că acolo era locul garnizoanei, acolo a fost și sediul Pașei, acolo stătea și comandantul Cetății Timișoara în secolul al XVIII-lea, și e o clădire cu foarte multe anexe interne și foarte multe lucruri valoroase. Acea imagine arată exact cum a fost acest castel fără al doilea etaj pe care noi acum îl folosim. Era cu un singur nivel. E o clădire deosebită care a suferit multe modificări în timp și încă se ține bine. Totul este să avem grijă să o păstram” a mai spus Călin Timoc, muzeograf la Muzeul Național al Banatului.

Expoziția din Bastionul Theresia din Timisoara este deschisa pana la finalul acestei luni.

Articolul precedentTupeu fără limite din partea unui șofer din Timișoara. A aruncat deșeuri într-o zonă istorică din oraș
Articolul următorLovituri în serie date de trei tineri la un magazin din Timișoara