Conform reprezentanților Direcției de Sănătate Publică Timiș, locuitorii comunei Bucovăț sunt expuși riscului de contaminare cu hepatită A, cunoscută și ca ”boala mâinilor murdare”. Un focar a fost depistat într-o comunitate de la marginea localității, doi copii și un adult fiind internați la spital.

În total, în intervalul 24 august – 4 septembrie, au fost internate cinci persoane, doi adulți și trei copii, cu diagnosticul de hepatită acută tip A, la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie <<Victor Babeș>>, toți pacienții având domiciliul în localitatea Bucovăț. Inspectorii DSP au constatat că toți pacienții trăiesc în condiții igienico-sanitare precare, alimentarea cu apă se face din sursă proprie, iar latrinele sunt situate în curte, la distanță mică față de sursele de apă. Copiii din comunitatea frecventează școala din localitate.

Pentru stoparea epidemie, medicii au interzis utilizarea surselor de apă în scop potabil, pentru igienizarea sau prepararea alimentelor. Au fost recoltate patru probe de apă din fântâni și foraje, ce urmează a fi analizate la laboratorul instituției. Reprezentanții DSP Timiș au luat legătura cu autoritățile locale pentru asigurarea unei surse de apă potabile precum și pentru susținerea populației în vederea igienizării zonelor din vecinătatea comunității. De asemenea, au fost dezinfectate latrinele utilizate de bolnavi. Au fost identificate persoanele cu care pacienții au venit în contact, în vederea vaccinării.

Articolul precedentUn nou parc în Timișoara, după dezastrul spațiilor verzi din oraș
Articolul următorȘofer rupt de beat prins de polițiști în trafic, la Timișoara