Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, pentru AGERPRES, că peste două săptămâni va semna, la Timişoara, un contract privind modernizarea sistemului feroviar din zona Baader a municipiului, care va presupune, între altele, un sens giratoriu feroviar suspendat la 10 m înălţime, staţie CFR lângă Iulius Town, iar la Gara de Nord – o pasarelă prevăzută cu lift, care va duce călătorii de la tren la parcare.

„Eu cred că mulţi nu realizează despre ce este vorba. Sunt aproape două miliarde de euro. Va fi linie dublă şi se va putea merge pe ruta asta cu viteze destul de mari (160 km/oră – n.r.). Vin eu cu proiectul. Este o lucrare care priveşte Timişoara. Voi veni împreună cu proiectanţii, în momentul în care vom semna contractele pe loturile 2 şi 3, să vedeţi ce lucrări vor fi în Timişoara. Pentru că nu este vorba doar de dublarea căii ferate, de modernizare şi de toate lucrurile la care poate ne-am gândit cu toţii, ci sunt şi lucrări care au impact asupra oraşului, cu intersecţii, cu lucruri care vor face traficul mult mai uşor, în zona Baader şi pe toate celelalte intersecţii, iar suma prevăzută pentru această investiţie – presupun că este cea mai mare, alocată, din zonă. Sper ca în două săptămâni să poată fi semnat primul contract”, a explicat Sorin Grindeanu.

Potrivit ministrului Transporturilor, contractul pe care îl va semna la Timişoara va fi primul din seria celor patru, prin care se va moderniza linia de cale ferată dintre Caransebeş şi Arad. Aici este în discuţie lotul I Caransebeş – Lugoj care are o lungime de aproape 40 de kilometri.

El a mai arătat că săptămâna trecută a fost semnat cel mai mare contract de finanţare pe CFR, de aproape nouă miliarde de lei (două miliarde de euro), pentru modernizarea căii ferate Caransebeş – Lugoj – Timişoara – Arad.

Sensul feroviar giratoriu suspendat de la Timişoara va avea trei rampe de acces de peste 200 de metri lungime fiecare.

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentRăzboi Ucraina. RISC de scurgeri radioactive și de hidrogen la centrala nucleară Zaporojie după noi atacuri rusești
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET