În ciuda eforturilor pe care compania de salubrizare le depune zilnic, în Timișoara continua să apară rampe ilegale de gunoi. Polițiștii locali au împărțit sute de amenzi, dar fenomenul pare să fie de neoprit.

“Polițiștii locali au continuat să aibă în atenție în ultima perioadă modul în care se respectă legislația referitoare la protecția mediului și păstrarea curățeniei pe raza municipiului Timișoara, continuând acțiunile pe această linie. Au fost organizate acțiuni punctuale în zonele în care au existat sesizări cu privire la abandonarea de deșeuri pe domeniul public, dar s-au efectuat și verificări pentru identificarea persoanelor surprinse de camerele de supraveghere video amplasate în locațiile în care acestea au fost instalate.” se arată într-un comunicat de presă al Poliției Locale.

De la începutul lunii au fost aplicate 23 de sancțiuni celor care au contribuit la formarea de rampe clandestine de deșeuri.Alte 191 de personae au fost amendate pentru că au aruncat gunoi pe jos Mulți dintre cei surprinși că aruncă deșeuri pe domeniul public au fost surprinși de camerele de supraveghere. Astfel, au fost amendați mai mulți cetățeni care au aruncat gunoaie pe străzile Mătăsarilor, Treboniu Laurian, Iris, Luceafărul, Dâmbovița, L. Rebreanu, Calea Urseni, Liniștei cu Haga, dar și pe Petre Ispirescu.

Pe strada Petre Ispirescu un tânăr a fost filmat descărcând gunoaie din autoturismul personal. Polițiștii l-au identificat și l-au amendat cu 1000 de lei.

“Poliția Locală Timișoara atrage din nou atenția cu privire la faptul că, potrivit HCL 371/2007, sancțiunile pentru persoanele fizice sunt între 500 și 1000 lei, iar pentru persoanele juridice sunt între 1000 și 2500 lei. Cetățenii care observă persoane aruncând deșeuri sau rampe clandestine de gunoi pot sesiza aceste aspecte la la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112.” se mai arată în comunicat.

Articolul precedentPrins la frontieră cu un permis de conducere fals
Articolul următorPartidul Realitatea prinde contur – Gușă: Vom aduce profesioniști