Hoții au luat în vizor Târgul de Crăciun din centrul Timișoarei. O patrulă a Poliției Locale a observat doi indivizi care mergeau pe strada Alba Iulia,  cărând un sac din plastic. La un moment dat acesta s-a rupt și din el s-au revărsat mezeluri tradiționale.

Polițiștii au sesizat imediat că ceva nu este în regulă și i-au luat la întrebări pe cei doi. Au descoperit astfel că unul dintre ei are 47 de ani și este din Motru, județul Gorj, iar celălalt are 36 de ani și este din Căiuți, județul Bacău. În sacul pe care îl aveau asupra lor cărau nu mai puțin de 40 de kilograme de produse din carne sustrase dintr-un stand aflat în Piața Victoriei.

„Acesta este cel de-al treilea caz de acest gen înregistrat în ultima săptămână în zona centrală a orașului, motiv pentru care Poliția Locală Timișoara atrage din nou atenția că în această perioadă extrem de aglomerată cetățenii trebuie să fie atenți la bunurile proprii, să aibă grijă la genți, portofele, obiectele cumpărate, iar reprezentanții magazinelor sau standurilor amenajate, la bunurile aflate pe rafturi, care pot fi sustrase de persoane care profită de agitația de sărbători din magazine, și să anunțe imediat cum observă astfel de persoane suspecte”, se arată într-un comunicat al Poliței Locale.

Articolul precedentFiul lui Sile Cămătaru, adus la Timișoara pentru audieri
Articolul următorUn polițist aflat în timpul liber a prins un tâlhar