Primarul Dominic Fritz a reac;ionat după ce un cetățean a dat foc mai multor drapele arborate în fața Primăriei Timișoara. 

„Această acțiune nu este un protest inocent, ci o faptă penală ce putea ușor să ducă la incendierea primăriei. Acolo ne duce extremismul naționalist cu care se încearcă otrăvirea comunității noastre. Este un semnal de alarmă că ce începe cu vorbe se termină în fapte. Știm cine sunt părinții spirituali ai acestor fapte – aceiași huligani care au scandat sloganuri xenofobe în fața casei mele și care au intrat cu forță în primărie, cu George Simion în frunte. Voi rămâne ferm în apărarea valorilor timișorene si europene. Nu vom ceda niciun milimetru extremiștilor violenți.”,  a transmis el.
 
Un individ a încercat sa dea foc la steagurile din fața Primăriei Timișoara. Din fericire a observat gardianul, poliția a intervenit repede și făptașul s-a ales cu un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prin incendiere, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii situației de fapt și luării măsurilor legale care se impun. 
 
Incidentul provocat de „protestatarul” Irinel Vasile Cotoc în fața Primăriei Timișoara nu este unul singular. Individul a vandalizat și steagul Ucrainei, afișat la unul dintre mallurile din oraș în semn de solidaritate cu țara vecină, aflată în război. Cotoc a susținut că drapelul este afișat ilegal și l-a vopsit cu culoare roșie pentru a-l transforma în steagul României.

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentCaniculă peste România – ANM anunță instabilitate atmosferică în perioada 20 iunie – 3 iulie
Articolul următorReghe se afundă pe măsură ce trec zilele! Ce sume uriașe trebuie să plătească pensie alimentară – Judecătoria s-a pronunțat