Arhiepiscopia Timișoarei încearcă să salveze, în această perioadă, o biserică de lemn veche de sute de ani, aflată în județul Timiș. Este vorba de lăcașul de cult de la Căpăt, care a fost construit în anul 1736.

Potrivit reprezentanților instituției, de curând, a început intervenția în regim de urgență la această biserică, iar pentru lucrările de reabilitare, Institutul Național al Patrimoniului a alocat suma de 114.000 lei, fonduri nerambursabile. De asemenea, și Arhiepiscopia Timișoarei contribuie cu o sumă de bani pentru a salva biserica de lemn din județul Timiș.

„Lucrările de restaurare în regim de urgență a bisericii vor consta în acoperirea cu un eșafodaj de protecție (pe structură de lemn) pentru a stopa infiltrațiile prin șarpanta degradată asupra picturii interioare; la această biserică de lemn încă se poate observa pictura originală, pe lemn, veche de două secole, care va intra și ea in cadrul proiectului de restaurare. Obiectivul intervenției de urgență îl constituie protejarea bisericii cu ajutorul eșafodajului, neinvaziv și reversibil, ce nu va afecta și nici atinge în niciun fel monumentul. După finalizarea lucrărilor de intervenție, acest eșafodaj, proiectat de prof. Dr. Ing. Marius Moșoarcă de la Facultatea de Construcții din Timișoara, se va putea monta la alte biserici de lemn, care își așteaptă rândul pentru a fi restaurate și reintegrate în circuitul liturgic„, a informat Arhiepiscopia Timișoarei.

Biserica din Căpăt a fost construită în anul 1736 și are planul dreptunghiular cu absidă semicirculară și turn mic de pronaos. Picturile murale sunt realizate în anul 1778 și au fost recondiționate în anul 1910.

Articolul precedentAzi se deschid restaurantele, cinematografele și sălile de spectacol. Cluburile și discotecile din interior vor rămâne închise
Articolul următorOamenii din trei localități din Timiș vor ieși mai repede la pensie din cauza poluării din zonă