Laureat al celor mai importante festivaluri-concurs de muzică populară din România, Ciprian Pop este absolvent al Colegiului Național de Artă “Ion Vidu” din Timişoara și al Academiei de Muzică “Gheorghe Dima“ din Cluj Napoca. Tânărul interpret bănățean, care este de profesiei medic veterinar, și-a construit cu multă grijă, seriozitate și responsabilitate cariera artistică. Înregistrările din radio și televiziune, momentele artistice din spectacole unde este acompaniat de orchestre valoroase precum ”Banatul” din Timișoara, ”Jidvei Romania” din Alba Iulia, ”Lautarii” din Chișinău, ”Cindrelul Junii Sibiului”, etc, stau mărturie iar proiectul muzical ”Nu mă rup de ce-i străbun”, înregistrat cu orchestra din Novi Sad vorbește de la sine despre interesul lui Ciprian în păstrarea originalităţii melosului bănăţean și înterpretarea cu acuratețe al acestuia.

Credeți că restricțiile impuse de pandemie pot afecta pe termen lung tradițiile legate de sărbători?

Trebuie să facem ascultare de aceste limitări… trăim timpuri mai fragile, iar dacă nu ținem cont de recomandările primite, va mai trece vreme până când ne vom putea petrece timpul ca înainte.

Tradiția – bogăția neamului nostru – sunt convins că nu va putea fi uitată. Este identitatea noastră ca neam. Acum sigur… sunt unele sincope în ceea ce privește felul cum este prezentată publicului larg. Unii… fiind mai puțin „instruiți”, o prezintă sub un alt înțeles… confundând valoarea cu notorietatea. Astfel, lucrurile se schimbă puțin. Aici ar trebui insistat – educația în ceea ce privește cultura tradițională!

 

Dacă ați avea ocazia să le prezentați unor oameni care nu cunosc tradițiile bănățene legate de sărbătoriile de iarnă, ce le-ati povesti despre acestea?

Sărbătorile specifice sfârșitului de an reprezintă bucuria, familia și lumina. Bănățenii au obiceiuri și datini care scot în evidență moștenirea culturală.

Un obicei spectacular este Colindul Dubașilor. Reprezintă un grup de tineri, care bat tobele alert. Ei pornesc de la biserică și merg din casă în casă prin tot satul, vestind Nașterea Mântuiotorului. În trecut, tinerii care doreau să fie în grupul de Dubași erau supuși unui test, de a sacrifica un animal și din pielea lui să facă o dobă (tobă). Acest ritual s-a pierdut, iar în prezent cei care doresc să fie din grup, trebuie să aibe glas frumos, dar și să aibă o anumită statură. Vârsta nu trebuie să fie mai mare de 30 de ani, dar nici mai mică de 15 ani.

Tineri iau la rând fiecare casă, mai ales casele fetelor nemăritate. Cântă colinde diferite în funcție de meseria pe care o are capul familiei. Întregul grup este coordonat de către un vătaf – organizatorul grupului. Lângă vătaf stă cel care primește darul gazdei. După terminarea colindului, totul se împarte în mod egal. În mod obișnuit Dubașii sunt însoțiți și de un grup instrumental, format din instrumente de sufltat: saxafon, taragot, dar și instrumente cu claviatură. de exemplu: acordeonul. Astfel de colindători putem întâlni în Țara Făgetului – Românești.

Printre alte obiceiuri din Banat mai amintesc și de: Viflaimul, Staua – realizat de copii care formează grupul de pițărăi.

De sigur că și în Banat sunt multe superstiții… se spune că dacă prima persoană care intră în casă de Crăciun sau de Anul Nou este un bărbat, reprezintă un semn bun.

 

Ce amintiri aveți legate de această perioadă, din copilărie?

Eu îmi petreceam toate vacanțele la Parța – Timiș, satul copilăriei mele. Când venea iarnă, în casa mătușii mele, sora tatălui meu, se strângeau foarte mulți copii. Avem cinci verișori – toți băieți. Acolo am întâlnit și obiceiuri preluate din Moldova: Capra, Ursul, cu toate că verișorii mei nu au origini din aceea parte a țării. Probabil le considerau spectauloase, cum de alfle și sunt. În tot cazul, totul se traducea prin bucurie, cântece de colinde și multe, multă bucate alese. Da, mătușa mea făcea multe feluri de mâncare și mai ales prăjituri.

Cum v-ați început cariera în domeniul folclorului?

La vârsta de 15 ani am început să cânt. Nu cred că a fost un motiv anume. Pur și simplu am cântat. Sigur, acum dacă stau să privesc în timp, mama este cea responsabilă de întâlnirea mea cu muzica. M-a înscris la Liceul de Muzică „Ion Vidu” din Timișoara, în clasa a doua. Am studiat vioara, viola, pianul, iar mai apoi în liceu – canto popular. Probabil un simț matern a îndemnat-o să facă acest pas și cu siguranță nu a greșit.

Primul meu concurs a fost Festivalul „Mamaia folclor” în 2006, unde m-am bucurat că am trecut de preselecție, fiind înscriși peste 100 de concurenți. Sigur… de atunci a urmat o perioadă lungă de pregătire, de culegere și alcătuire a repertoriului. Sunt un norocos că am avut lângă mine oameni care m-au corectat, îndrumat și ajutat să fiu ceea ce sunt astăzi. Cuvintele îmi sunt prea sărace pentru a arăta reconoștința. Sunt onorat de sfaturile primite de la: Tiberiu Ceia, Felicia Stoian, Gelu Stan, Eugenia Florea, Daniela Băcilă. Eu am spus tot timpul că am avut și am patru ași norocoși: Tiberiu Ceia, Felicia Stoian, Felician Ciolea și Maria Trâmbițaș. Aceasta din urmă, a plecat la Dumnezeu, ea fiind nașa mea de suflet, cea care după fiecare apariție televizată mă suna și îmi oferea sfaturi, ea fiind mai bine de peste 20 de ani dansatoare la Ansamblul Profesionist Banatul din Timișoara.

Alături de Felician Ciolea, medic veterinar care iubește tot ceea ce ține de cultura tradițională, am înființat Asociația Pro Datina, un ONG implicat în multe proiecte cultural-artistice din Banat și nu numai.

Primele spectacole le-am avut cu Ansamblul de tineret „Bujorul” al Centrului de Cultură și Artă Timiș, dirijat de prof. Adrian Scorobete. El a fost cel care m-a chemat în colectivul acestui ansamblu.

Sigur că în formarea mea ca om, dar și ca interpret, căci ambele nu pot merge una fără cealaltă (din punctul meu de vedere) am avut parte de un frate de suflet. Ieromohaul Varlaam Almăjanul, cunoscut și sub numele de Padre. El este cel de la care am învățat printre multe altele… că trebuie să iubesc omul mai mult. Pe lângă faptul că sufletul său era trezit și înalt, era și un suflet de artist care iubea frumosul. El a plecat în lumea fără de dor, dar povețele sale mă vor însoți mere și mă voi strădui să fac ceea ce el m-a învățat, să iubesc!

Care sunt cele mai recente realizări, în domeniul profesional?

Anul acesta, chiar dacă a fost unul altfel, am avut parte de multe reușite. Cred că pentru mine anii pari sunt cu mult noroc! În primăvară, am realizat câteva înregistrări cu un taraf tradițional. Sub atenta privire a Feliciei Stoian am făcut și câteva filmări ale acestor melodii, care sper să le aduc în fața publicului în primăvara anului viitor.

Din vară am început frumoasa colaborare cu Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș în ceea ce privește coordonarea și organizarea evenimentelor Ansamblului Profesionist Banatul.

În luna decembrie am reușit să fac alte înregistrări cu același taraf tradițional, coordonat de către prof. Adrian Scorobete. Îmi plac imprimările cu instrumente reci. Altfel se aude. Mă bucur că am reușit asta; am imprimat melodiile laolată cu instrumentișii, de la începutul lor, până la sfârșit – cam cum se făceau imprimările înainte vreme. Am astrâns melodii tradiționale, dar și culegeri proprii. Filmările acestui material sper să le aduc publicului în prag de Anul Nou.

Au fost și evenimentele mele de suflet – Festivalurile Concurs: „Din Comoara Satului” și „Mariana Drăghicescu”, unde am fost parte din juriu. De acest lucru se face „vinovată” Felicia Stoian, care încă de anul trecut a dorit să formeze generații tineri de jurați.  A fost o experință care m-a deșteptat puțin. Astfel, am devenit mai conștient că trebuie să fiu foarte atent la ceea ce cânt, cum cânt și unde cânt.

Sursa: Realitatea de Timis