Cel mai vârstnic pacient internat la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara cu COVID-19 a fost externat astăzi.
Este vorba despre o femeie în vârstă de 95 de ani care fusese internată în urmă cu 10 zile din cauza infecției cu SARS-CoV-2.
“Bunicuța, așa cum era alintată de cadrele medicale, a avut mai multe probleme respiratorii la internare, din cauza infecției cu noul coronavirus, dar medicii și asistentele Secției de Boli Infecțioase II, sub supravegherea cărora s-a aflat pacienta, au reușit să o vindece”, transmit reprezentanții Spitalului “Victor Babeș”.
La plecarea din spital, personalul medical a condus-o pe pacientă și a aplaudat-o. Pacienta a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean și transportată acasă.
Sursa: Realitatea de Timis