Banii de investiții în infrastructură pe care Primăria Timișoara nu îi mai primește de la Guvern vor fi asigurați de la bugetul local astfel încât programul Capitală Culturală Europeană să poată fi implementat cu succes, anunță primarul Dominic Fritz.

Edilul a declarat la Radio Timișoara că, pentru programul cultural sumele prevăzute în ordonanța de urgență de guvern nu au scăzut, dar pentru investiții s-a ajuns de la peste 100 de milioane de lei la doar 52 de milioane, în condițiile în care municipalitatea are în derulare lucrări de 190 de milioane de lei.

“La insistențele Consiliului Județean, ne-au tăiat banii în jumătate pentru aceste investiții. Vor finanța doar cam 25% deci trebuie să le ducem din bugetul local. O să le ducem, o să strângem cureaua în altă parte. Dar este o dovadă că oportunitatea uriașă nu este văzută peste tot. Și mai bizar este că o bună parte din banii tăiați se duc la Consiliul Județean, care n-are nicio singură investiție pornită. Dimpotrivă, cele două proiecte pentru care și-a luat un angajament, adică reabilitarea Castelului Huniade, care de 15 ani se află fix în punctul 0 al Timișoarei și se degradează și reabilitarea Bibliotecii Județene în Piața Libertății. Cele două obiective stagnează. Nu s-a mai întâmplat nimic, dar Consiliul Județean acuma primește 32.000.000 de lei pentru investiții, tăiați din bugetul pentru Timișoara și nimeni nu știe unde o să ajungă banii ăștia”, spune Dominic Fritz.

Printre investițiile Primăriei pentru Timișoara Capitală Culturală Europeană se numără reabilitarea vechilor cinematografe, dintre care unul – cinema Victoria – este finalizat. Se lucrează și la alte obiective – printre care Multiplexity – cea mai mare investiție pentru capitala culturală europeană.

 

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentAlertă meteo. Cod galben de fenomene extreme: vijelii, ploi torențiale și grindină – informare de vreme severă
Articolul următorPrimăria Timișoara, bani mai puțini de la Guvern. Reacția primarului Dominic Fritz: Poftim, cultură!