Polițiști de la Poliția Municipiului Reșița au reținut, pentru 24 de ore, 3 bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 34 de ani, din județul Timiș, bănuiți că ieri, în jurul orei 13.00, ar fi amenințat o femeie de 72 de ani din Reșița, cu acte de violență, pentru a le da o sumă mai mare de bani față de înțelegerea inițială, în schimbul înlocuirii unor burlane, la casa acesteia.
După comiterea faptei cei bănuiți au plecat într-o direcție necunoscută cu un autoturism.
Imediat după sesizare, la nivelul inspectoratului au fost instituite filtre de poliție pe raza întregului județ, autoturismul urmărit fiind depistat de polițiști în comuna Constantin Daicoviciu.
În interiorul mașinii se aflau 3 bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 34 de ani și un tânăr de 16 ani, toți din județul Timiș.
Cei 4 au fost conduși la sediul Poliției Municipiului Caransebeș, fiind preluați ulterior de polițiștii reșițeni, pentru continuarea cercetărilor.
Asupra acestora a fost găsită întreaga sumă de bani reclamată ca fiind sustrasă, de peste 5.000 de lei.
Cei 3 bărbați cu vârste cuprinse între 24 și 34 de ani au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați procurorului pentru dispunerea de măsuri legale.
În cauză, cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.
Sursa: Realitatea de Timis