Timișoara Saracens s-a impus fără mari probleme la Cluj, în fața Universității, în ultima etapă a sezonului regular din Superliga de rugby.

Bănățenii au obținut punctul ofensiv până la pauză, după ce Luke Samoa a culcat de două ori balonul în terenul de țintă clujean, în timp ce alte două eseuri au venit de la Rupanu și Tătăruș, ultimul ajungând la al treilea eseu în tot atâtea partide. Luke Samoa a transformat unul dintre eseurile sale, și pe cele două ale colegilor, iar la pauză campioana en-titre conducea cu 26 – 10.

În partea a doua a jocului, Saracens nu a mai forțat, iar clujenii au reușit și ei alte 12 puncte. Timișoara a răspuns cu un eseu al lui Samoa, care și-a completat astfel hattrick-ul, și o a doua încercare reușită de Morrison. Ambele încercări au fost transformate de Luke Samoa, iar scorul final a fost 40-22 în favoarea bănățenilor.

Odată cu acest triumf, Timișoara Saracens încheie sezonul regulat pe poziția a doua, ceea ce înseamnă ca va juca una dintre semifinalele campionatului pe teren propriu. Pentru al doilea loc în marea finală se vor duela CSM București și Steaua.

Articolul precedentASU Politehnica, aproape de o surpriză în fața liderului din Clinceni. ACS Poli pierde cu Aerostar și e ca și retrogradată
Articolul următorTraficanți de droguri, prinși în flagrant