Șoferii din Timișoara vor trebui să caute rute ocolitoare de luni dacă vor să ajungă în zona Gării de Nord.
Lucrările la Podul Dragalina avanseaza, iar municipalitatea a decis să închidă definitiv podul. Șoferii care până acum veneau pe bulevardul Dragalina și treceau podul spre Gara de Nord vor trebui să facă un ocol până în zona centrală.
„Comisia de circulație a municipiului Timișoara a dat aviz favorabil pentru închiderea traficului rutier pe bd. General Ion Dragalina(Podul Dragalina-Stefan cel Mare)pe tronsonul cuprins intre spl. Tudor Vladimirescu şi spl. Nicolae Titulescu. Măsura se va aplica începând din 6 mai 2019(noaptea de 5 spre 6 mai) pana în 31 august 2019 pentru executarea lucrarilor de consolidare si reabilitare a podului. Pe toata durata realizării lucrarilor, firma executantă SC Tehnodomus SA are obligația de a lua toate măsurile necesare pentru semnalizarea corespunzătoare a lucrarilor, conform normativelor în vigoare”, transmit reprezentanții Primăriei Timișoara.
Vă reamintim, podul Dragalina este refăcut de firma Technodomus, care primește pentru lucrare 6,3 milioane de lei. La finalizarea lucrărilor podul va avea câte 2 benzi pe sens, piste de biciclete și trotuare lărgite.