Amenzi de mii de lei încasate de două firme din centrul Timișoarei în doar câteva minute.

Polițiștii locali au descoperit în patrularea prin centrul Timișoarei un morman de deșeuri abandonat pe domeniul public. Cutii de carton, găleți de plastic, lădițe din lemn sau plase pline cu gunoaie au fost găsite la marginea parcării de lângă cinematograful Studio.

Polițiștii au început cercetările și au aflat că responsabili pentru rampa de gunoi sunt angajații a două firme din zonă, una care se ocupă cu alimentația publică, iar alta cu telefonia mobilă. Ambele societăți au fost amendate cu câte 2500 de lei. După verificări mai amănunțite, oamenii legii au descoperit că una dintre cele două firme a mai fost amendată o dată, în urmă cu o lună, tot pentru abandonarea de deșeuri pe domeniul public.

Polițiltii vor continua verificările pe această linie și în zilele care urmează și îi avertizează pe timișorenii care aruncă deșeurile și formează rampe clandestine că amenzile sunt cuprinse între 500 lei și 1000 lei pentru persoanele fizice și ajung până la 2500 lei pentru firme.

Articolul precedentComună de lângă Timișoara cu sală de sport și bazin de înot
Articolul următorPremiile Societatii Timișoara. Ministrul Justiției așteptat cu o distincție