Societatea Timișoara premiază în fiecare an proiecte civice, instituții și personalități pentru abordarea temerară și responsabilă a unor teme majore din societatea românească. Acest lucru se va întâmpla și vineri seară.

Decernarea premiilor Societății Timișoara are loc de la ora 18, la la Biblioteca Centrală Universitară Eugen Todoran, iar învitat special va fi în acest an va fi scriitoarea Ana Blandiana.

Iată și lista cu premianții pe 2018 ai Societății Timișoara.

Augustin Lazăr, procuror general al României – Ministerul Public, Premiul „Speranța”
Mihai Șora, filosof, Premiul „Ion Monoran”
Cristian Pantazi, jurnalist, Premiul „Oscar Berger”
Tudorel Toader, ministrul justiției, Premiul „Secera și Ciocanul”

Premiile vor fi însoțite de trofee, opere ale artistului Ioan Nemțoi.

Premiul „Secera și ciocanul” le-a revenit în trecut unor oameni politici importanți. Anul trecut au fost recompensați cu această distincție Călin Popescu Tăriceanu și Liviu Dragnea, iar printre cei care au mai primit premiul s-au mai aflat Dan Voiculescu sau Ion Iliescu, fostul președinte fiind și primul căruia i-a fost acordat.

Niciunul dintre laureații acestui premiu nu a și venit însă să și ridice premiul.

Articolul precedentNu le pasă de amenzi. Sancțiuni drastice pentru două firme în centru, la Timisoara
Articolul următorAlpinistul Horia Colibășanu pleacă pe un traseu inedit