Accident pe unul dintre cele mai circulate bulevarde din Timișoara între o ambulanță și un autoturism.

Ciocnirea a avut loc la intersecția bulevardului Liviu Rebreanu cu strada Ulpia Traiana. O ambulanță care se deplasa la o interveție a intrat în intersecție pe culoarea roșie a semaforului, însă cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune.

În momentul trecerii prin intersecție ambulanța a fost izbită de un alt autoturism. În urma impactului au fost răniți șoferul în vârstă de 36 de ani al autoturismului, dar și o asistentă aflată în mașina de intervenție.

Răniții au fost preluați de o altă ambulanță și transportați la spital, în timp ce traficul în zonă s-a desfășurat cu dificultate pe durata cercetărilor la fața locului. Și circulația tramvaielor a avut de suferit, acestea fiind oprite pe linii.

Polițiștii urmează să stabilească cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului.

Sursa foto: Info Trafic jud. Timis

Articolul precedentCompetiția spitalelor orășenești din Timiș pentru fondurile necesare echipamentelor medicale
Articolul următorSute de piețari din Timișoara arși la buzunare de polițiști în prima lună a anului