Timișoara Saracens trebuia să joace sâmbătă ultimul meci din acest an pe teren propriu în compania englezilor de la Northampton Saints, însă partida nu s-a mai disputat.

Duelul care trebuia să înceapă la ora 14.30 nu a mai avut loc din cauza faptului că gazonul stadionulul Dan Păltinișanu era acoperit în totalitate de zăpadă la ora meciului. Cele două formații s-au prezentat la stadion, însă jucătorii nici măcar nu au apucat să se dezechipeze. Rugbyștii au intrat pe teren cu mult înaintea startului partidei pentru o inspecție a suprafeței de joc, și cum și-au dat seama că era puțin probabil ca partida să se dispute, au început să se joace în zăpadă.

Deținuți de la Penitenciarul Timișoara, dar și suporteri ai campioanei României au încercat să deszăpezească suprafața de joc, fără succes însă, astfel că decizia a fost luată de oficiali.

Terenul nu este inghetat de data asta, dar datorita faptului ca ninge in continuu si nici in urmatoarele 24 de ore vremea nu se amelioreaza, cei de la EPCR au luat decizia sa anuleze meciul momentan, urmand ca mai apoi sa treaca la actiuni care sunt descrise in manual. Mai mult ca sigur o sa fie o amenda in valoare de… vom vedea cat, si meciul pierdut cu 5 puncte in favoarea celor de la Northampton… Chiar daca mergea incalzirea, la cum ninge in momentul de fata nu puteam sa avem teren verde, era doar teren alb. Arbitrii au decis ca terenul este mult prea moale si pune in pericol integritatea jucatorilor. Pana la urma s-a luat decizia de catre cei de la EPCR ca meciul sa fie anulat„, a declarat managerul sportiv al celor de la Timișoara Saracens.

La stadion s-au prezentat și peste 300 de suporteri englezi, care au însoțit-o pe Northampton în România. Vizitatorii au fost încântați de oraș, nu însă și de faptul că nu și-au putut vedea la lucru favoriții.

Partida cu Northampton Saints este a doua pe care timișorenii o pierd la masa verde în tot atâtea participări în Challenge Cup. La prima prezență în competiție, în sezonul 2016-2017, bănățenii au pierdut cu 28-0, la masa verde, duelul cu Stade Francais și au primit și o amendă din partea forului continental.

Articolul precedentAccident grav în Timiș. O femeie a murit și alți patru oameni au ajuns la spital în stare gravă
Articolul următorTimișoara, paralizată de nămeți. Foto și video