Fauna Banatului este o expoziție de păsări ce are loc are loc neintrerupt din 1908, iar în acest an a avut loc în sala de sport din Moșnița Nouă, localitată aflată la aproape 10 kilometri de Timișoara. Crescători de păsări din tot Banatul au adus aproape 900 de găini, gâște, rațe, păuni, dar și zeci de specii de porumbei, care provin atât din specii românești cât și din străinătate.

Vineri, înainte de startul expoziției, 20 de arbitri in țară și străinătate au jurizat înaripatele și au acordat titlurile de campioni ale speciei.

Vedetele expoziției au fost două specii create la Timișoara: jucătorul de Timișoara și voiajorul românesc de frumusețe.

Expoziția de la Moșnița Nouă este cea mai mare de profil din România, poate fi vizitată de timișeni și duminică, între orele 8 și 12.30.

Articolul precedentAtenție dacă plecați la drum! Sunt șosele acoperite de zăpadă. VIDEO
Articolul următorAccident violent pe șoseaua care leagă Timișoara de Buziaș. Două mașini s-au făcut praf