Unul dintre cele mai mari focare de pestă porcină din Timiș a fost sins, reușindu-se totodată salvarea a peste 35.000 de porci
 
Mihai Ritivoiu, Prefect de Timiș: „Pesta porcină din Timiş – În sfârşit o veste cu adevărat bună
Focarul de la ferma Smithfield din Pădureni este stins. Mai mult, am reuşit să salvăm 37.000 din cei 42.000 de porci. Salut conlucrarea deosebit de eficientă cu conducerea naţională a ANSVSA, în special cu domnul vicepreşedinte Ioan Oleleu.
 
Împreună cu dânsul, ne-am asumat o abordare îndrăzneață în acest caz. În loc să omorâm 42.000 porci, am împărțit ferma în trei unităţi epidemiologice şi, în baza unui plan de măsuri bine articulat, au fost sacrificați doar 5.000 de porci, dintr-o singură zonă.
 
Începând de duminică, porcii sănătoşi rămaşi în fermă vor pleca la sacrificat şi apoi în consum, la fel ca înainte de apariția focarului”.

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentMarșul Eroilor, în 16 Decembrie, la Timișoara
Articolul următorAvertismentul medicilor de la un spital din Timișoara: Nu consumați carne de porc dacă…