Organizația PNL Timiș se delimitează de ieșirile publice ale fostului președinte Nicolae Robu.
În plus, într-un comunicat al partidului, se precizează că fostul lider al PNL Timiș, alături de fostul secretar general al partidului, Alin Popoviciu, au o interpretare eronată a rezultatelor alegerilor parlamentare.
După întâlnirea Colegiului Director Județean și analiza voturilor, liberalii au concluzionat că, pe județ, exceptând Timișoara care a fost pierdută la alegerile locale de către Nicolae Robu, opțiunea politică a electoratului a fost pentru PNL, care a câștigat un procent de 27% în fața USR care a obținut doar 19%.
Potrivit comunicatului, concluzia analizei alegerilor parlamentare 2020 a fost că PNL are cel mai mare număr de mandate de parlamentar dintre partidele din Timiș, așadar rezultatul este unul bun.
Vă reamintim, fostul preşedinte al PNL Timiş, Nicolae Robu a cerut demisia succesorului său interimar, Alin Nica, pentru rezultatele sub media pe ţară obţinute la parlamentare.
Sursa: Realitatea de Timis