Potrivit unei inițiative lansate în urmă cu an, Biblioteca Centrală a Universității Politehnica Timișoara își premiază, la finalul fiecărui semestru, cei mai activi cititori, atât interni, cât și externi.

Biblioteca UPT a devenit un punct de atracție pentru toți timișorenii, prin numeroasele evenimente culturale pe care le organizează. Zilnic, circa 1000 – 1500 de persoane trec pragul acesteia, iar în sesiune numărul utilizatorilor depășește 2500 pe zi.

Iar dacă sesiunea s-a încheiat, iar examenele au fost trecute cu brio, e vremea recompenselor. Pe lângă satisfacția promovării examenelor, cei mai activi utilizatori ai Bibliotecii UPT vor fi răsplătiți și cu diplome și premii surpriză, în cadrul unei festivități care va avea loc în data de 19 februarie 2019, de la ora 14:30, în holul central al bibliotecii. Vor fi premiați doi dintre cei mai activi utilizatori ai sălii 24h (unul intern și unul extern) și doi dintre cei mai activi cititori, care au împrumutat cele mai multe cărți (un student și un cadru didactic).

Evenimentul va fi completat de un recital de chitară acustică susținut de cunoscutul artist timișorean Horea Crișovan, care ne va purta într-un „Acoustic Trip” de excepție.

 

Articolul precedentWeekend de primăvară în vestul țării. Cât mai ține vremea frumoasă
Articolul următorIntalnire regională UNPR la Timișoara