Primăria Municipiului Timişoara alocă în acest an 2,85 milioane de lei pentru reabilitarea clădirilor cultelor religioase din oraş, care au importanţă istorică deosebită şi necesită consolidări ori reparaţii urgente, cea mai mare cotă, de 1,5 milioane de lei revenind cultului ortodox român.
Potrivit unei informări transmise marţi de Biroul de Bresă al Primăriei, Timişoara a fost şi a rămas un exemplu al armoniei interconfesionale, iar componenţa spirituală a fost mereu unul din reperele fundamentale ale vieţii culturale locale. Totodată, în contextul anului Capitalei Europene a Culturii şi respectând peisajul bogat în diversitate, lăcaşele de cult fac parte din patrimoniul local.
Cultul Ortodox Român va primi 1,5 milioane de lei, cultul mozaic 600.000 de lei, cultul romano – catolic 500.000 de lei, iar cultul greco – catolic – 250.000 de lei, precizează sursa citată.
Proiectele propuse de Mitropolia Banatului – Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Timişoarei sunt destinate activităţilor sociale dedicate tinerilor, centrelor parohiale şi bisericilor din cartiere. De susţinere financiară vor beneficia atât Centrul comunitar din parohia Viile Fabric, cât şi lăcaşe de cult din patru cartiere, unde se impun intervenţii urgente.
Suma solicitată de cultul mozaic este destinată investiţiilor în clădiri cu semnificaţie istorică deosebită, care pot deveni repere importante pe harta turistică şi confesională a oraşului sau au nevoie imediată de intervenţie, respectiv Sinagoga Fabric şi Sinagoga Cetate.
Pentru Sinagoga Fabric, construită între anii 1897-1899 în stil eclectic, cu elemente neo-maure, gotice şi elemente de stil neo-renascentist italian, sunt propuse lucrări de punere în siguranţă a imobilului.
Pentru Sinagoga Cetate, ridicată în perioada 1863 – 1865 în stil eclectic, cu trăsături ale stilului maur, sunt necesare lucrări interioare de reabilitare, cum ar fi integrarea cromatică a lacunelor stratului de culoare, reconstrucţia manuală a elementelor care lipsesc sau refacerea reperelor originale.
Episcopia Romano – Catolică a solicitat sprijin financiar pentru conservarea şi întreţinerea Domului Romano – Catolic, a Bisericii Romano – Catolice „Naşterea Sfintei Fecioara Maria” (construită între 1772 – 1774) şi a Bisericii Romano – Catolice „Sf. Rochus” (1723, cu forma actuală din 1777).
La Domul Romano – Catolic sunt propuse lucrări de reparaţii interioare. Catedrala Episcopiei Romano – Catolice din Timişoara este unul din monumentele emblematice ale oraşului, edificiul are hramul Sfântului Gheorghe şi a fost construit între anii 1736 – 1774.
Sprijinul financiar oferit Episcopiei Române Unite cu Roma, Greco – Catolice va fi utilizat pentru continuarea lucrărilor de construcţie din cadrul Centrului Social Spiritual, care va deveni spaţiu de întâlnire şi reculegere pentru un număr mare de enoriaşi, mai menţionează informarea Primăriei Timişoara.
Sursa: Realitatea de Timis