Rampe de gunoi sunt descoperite săptămânal de politiștii locali în diferite zone din Timișoara, însă de prea puține ori sunt prinși și cei care le creeaza. Municipalitatea încearcă să rezolve această problemă și cu ajutorul cetățenilor.

Grămezi de deșeuri sunt descoperite la colțuri de stradă sau pe strazile din Timișoara aproape zilnic și cu toate că acestea sunt strânse de firma de salubritate, în câteva ore reapar. Primarul Nicolae Robu le cere ajutorul timișorenilor pentru a-i găsi cât mai repede pe cei care creează rampele de gunoi.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook edilul le cere locuitorilor orașului să îi filmeze sau să îi fotografieze pe cei care aruncă gunoaiele după bunul plac, astfel încât Poliția Locală să poată lua măsurile de rigoare.

O NOUĂ CAMPANIE ÎMPOTRIVA NECIVILIZAȚILOR!

Orașul nostru este minunat și avem un milion de motive să ne mândrim cu el! Are, însă, și puncte slabe. La unul dintre acestea mă voi referi în cele ce urmează.

Vedem cu toții, în ultima vreme, tot mai frecvent, grămezi de gunoi în diverse locuri din oraș. Evident, ele sunt produsul unor cetățeni ai orașului sau doar trăitori în el pt care civilizația este ceva total străin! Ei bine, am dispus Poliției Locale mobilizare și vigilență la maxim, pt identificarea și pedepsirea exemplară a acestor indivizi! Facem apel la oamenii civilizați ai orașului să ne ajute cu sesizări și informații / poze care să ne permită să eradicăm acest fenomen!„, a notat primarul Timisoarei Nicolae Robu pe pagina sa de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here