Doi sportivi români reprezentând Padel Center au fost perechea națională cu cea mai bună evoluție în cadrul Romanian Challenge – Central European Padel Tour, aceștia ajungând în semifinale și numărându-se printre premianți.
În acest sfârșit de săptămână, la Timișoara, clubul sportiv Padel Center a marcat o premieră majoră pentru sportul național: a fost gazda primului campionat european de padel ce a ajuns cu o etapă națională în țara noastră.
Un număr de 65 de sportivi, băieți și fete, din 12 țări, au răspuns provocării Central European Padel Tour (CEPT), competiție a profesioniștilor din Europa. „Provocarea românească” / Romanian Challenge organizată de Central European Padel Tour. Competiția s-a desfășurat între 21 și 23 aprilie la baza sportivă Padel Center (Dumbrăvița, strada Praga nr.6).
Sportivi profesioniști din Cehia, Croația, Germania, Italia, Moldova, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Spania, Tunisa și Ungaria au evoluat pe cele cinci terenuri ale clubului (trei acoperite și două în aer liber), terenuri furnizate de producătorul oficial pentru World Padel Tour. Mai multe detalii despre sportivii participanți și rezultatele competiției sunt disponibile aici. Central European Padel Tour (CEPT) este singurul turneu profesionist de padel în comunitatea europeană. Competiția se desfășoară pe parcursul unui an, cu un număr de nouă etape lunare în diferite țări. Pentru prima dată în istoria acestei competiții importante, România a intrat în joc, prin găzduirea unei etape naționale, la Padel Center.
Duminică, premiile în valoare de 5.000 de eruo au fost distribuite câștigătorilor.
Matija Selak și Karlo Suevich (Croația) au câștigat finala Romanian Challenge – Central European Padel Tour 2023. Locul al II-lea a revenit reprezentanților Ungariei, Marcell Urvolgyi și Oliver Olivér Szakács (7 – 5; 7 – 5).
Locul al III-lea a a fost adjudecat de echipa formată din Arthur Vašarević (Croația) și Mateusz Lipiński (Polonia), care au jucat finala mică împotriva sportivilor români Silviu Popescu și Armand Baboian (6 – 4; 6 – 4).
Silviu Popescu şi Armand Baboian au fost perechea din România cu cea mai bună evoluţie în competiția din acest final de săptămână. Ei au ajuns până în semifinale, după o serie de partide cu un nivel de performanță sportivă extrem de ridicat, evoluția lor fiind intens apreciată. În acest moment, cei doi reprezintă echipa cea mai performantă din România, ocupând primul loc în rândurile jucătorilor de padel din țara noastră, conform clasamentului oficial Central European Padel Tour.
Nu în ultimul rând, menționăm că în competiția feminină s-au impus Alexandra Rosolska şi Zofia Piorkowska (Polonia), care au trecut în marea finală de principalele favorite, reprezentantele Ungariei Monika Erdeli şi Aniko Kovacs (3 – 6; 6 – 3; 6 – 2)
Sursa: Realitatea de Timis