Handbaliștii de la SCM POli Timișoara reiau pregătitile pentru un sezon în care vor să își apere trofeul Cupei României, să lupte pentru campionat, dar să aibă și o evoluție cât mai bună în Cupele Europene.
SCM Poli va fi condusă în continuare de pe bancă de Pero Milosevic, însă tehnicianul muntenegrean va avea un nou secund în sezonul ce stă să înceapă, pe Lucian Ghiulai. Fostul portar al Politehnicii a condus în urmă cu două sezoane echipa feminină a SCM-ului.
”Nu mă așteptam la o revenire atât de rapidă la Timișoara, mai ales că echipa de băieți e în ascensiune. M-a surprins plăcut dorința lui Pero Milosevic de a colabora. Va fi un sezon cu o presiune suplimentară, în care suntem obligați să facem mai mult decât în ediția anterioară. E important startul de campionat pentru a fi tot între echipele ce-și propun câștigarea de trofee” a spus Lucian Ghiulai, noul antrenor secund al lui SCM Poli.
Mișcări au fost făcute deja și în lotul formației timișorene. La capitolul plecări pot fi trecuți Șania, Furak și Santeiu, iar la sosiri, portarul Mohsen Babasafari si jucătorii Bogdan Băican, Ramon Șomlea și Robert Năstăsie.
Clubul timișorean va acorda o atenție sporită și centrului de copii și juniori, unde a fost adus și un nou antrenor, Alexandru Nae, cel care a mai pregătit jucători la CS Balotești, CSS 2 București sau CSM București.
”La seniori, trebuie să menționăm că a fost dorința antrenorului Pero Milosevic de a colabora cu Lucian Ghiulai; clubul a fost de acord, mai ales că fostul portar al Politehnicii urmează în prezent cursurile Master Coach, necesare în Cupa EHF. La juniori, dorim să punem accent pe creșterea juniorilor, strategia clubului în acest sens fiind încununată în această primăvară, cu cucerirea titlului de campionă națională sub indrumarea prof. antrenor Atilla Horvath care va ocupa funcția de cordonator centru de copii și juniori, astfel incât, în viitorul apropiat Politehnica ar putea ajunge să aibă în lot 80-90% jucători locali. În acest sens clubul i-a propus domnului Sorin Șipoș (președinte al Academiei de handbal) funcția de manager al echipelor de copii și juniori, împreună cu care am considerat necesară cooptarea în staful tehnic de la juniori a lui Alexandru Nae. În legătură cu echipa a doua, de tineret, ea face parte din strategia clubului de promovare a tinerilor și căutăm acum cea mai bună variantă de alcătuire și finanțare a ei”, spune managerul sportiv al SCM Politehnica, Dan Dumitru.
Timișorenii vor trebui să își și caute un loc unde să se antreneze în prima parte a pregătirii de vară, deoarece deocamdată, parchetul sălii Constantin Jude este în refacere.