Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație au început încă din primele zile ale anului verificările cu privire la autovehiculele abandonate pe domeniul public. În aceste zile, șase autovehicule de pe străzile orașului au fost ridicate, fiind înaintate doar în primele zile ale acestui an 11 dispoziții de declarare a abandonului.

Anul trecut, polițiștii locali au verificat 1518 sesizări de la cetățeni și constatate din oficiu, privind situația a 2348 autovehicule, dintre acestea 1462 sesizări cu 2217 autovehicule fiind soluționate, restul rămânând în lucru. Dintre acestea, 1395 autovehicule au fost ridicate de proprietari ca urmare a demersurilor efectuate de polițiștii locali dar și împreună cu reprezentanții SDM, iar 822 nu se încadrează în prevederile Legii 421/2002, care specifică faptul că pentru a fi declarate abandonate autovehiculele trebuie să nu fie mutate cel puțin un an de zile din același loc.

Mai mult, pe linie de prevenire, Poliția Locală Timișoara a propus și a fost aprobat un proiect pentru realizarea de pliante informative, cu sprijinul Autorității Teritoriale de Ordine Publică din cadrul Consiliului Județean Timiș, care cuprind informații referitoare la legislația pe linia autovehiculelor abandonate, acestea fiind înmânate în cadrul diverselor campanii pe această linie desfășurate de Poliția Locală și transmise în plic cetățenilor care fac sesizări pentru a fi informați cu privire la legislația din domeniu. Cetățenii pot sesiza în continuare astfel de aspecte la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112 ori la adresa de email [email protected], dacă au cunoștință că autovehiculele în cauză sunt abandonate în locațiile respective pe peste un an de zile, așa cum prevede legea.

Articolul precedentBărbat dispărut, căutat în tot județul
Articolul următorGospodărie distrusă de un foc pus intenționat