Situație limită la Timișoara: aparatul computer tomograf din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase, acolo unde sunt tratați cei mai mulți bolnavi de coronavirus, este suprasolicitat. Situația este cu atât mai gravă cu cât, tot acolo,  ajung și alți pacienți cu afecțiuni grave, iar soluție de rezervă nu există. Dacă aparatul cedează, medicii rămân fără un instrument extrem de important pentru diagnosticarea si stabilirea ulterioara a tratamentului

“Încă de la începutul pandemiei, odată cu stabilirea protocoalelor medicale și a investigatiilor clinice și imagistice în cazul pacienților COVID-19, am început, la spitalul Victor Babeș, să folosim pe scară largă Computerul Tomograf. Numărul pacienților investigați a crescut de la lună la lună. Ultimele 3 luni ale lui 2020 au însemnat un aflux foarte mare de pacienți și un volum de muncă imens pentru realizarea scanărilor bolnavilor infectați cu noul coronavirus și asta pentru că nu puțini sunt cei care dezvoltă pneumonii și au un grad ridicat de afectare pulmonară. Am stabilit un program zilnic de 12 ore  în care se fac  investigații imagistice. 10 ore sunt dedicate exclusiv evaluarii pacienților COVID 19. De asemenea, am asigurat funcționarea compartimentului de radiologie si in week-end-uri ” , spune asist. univ. dr. Diana Manolescu, director medical Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara.

În ultimele trei luni ale anului trecut, Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș Timișoara a realizat peste 4000 de investigații imagistice pacienților infectați cu noul coronavirus, peste 70 la sută dintre acestea fiind făcute celor care s-au prezentat la triajul epidemiologic. Prin comparație, în 2019, în perioada similară (ultimele trei luni ale anului), inaintea debutului pandemiei, în unitatea sanitară au fost făcute aproximativ 400 de investigații imagistice cu ajutorul computerului tomograf. Pandemia a dus, asadar, la o suprasolicitare a acestuia.

“Mai avem nevoie de un Computer Tomograf în spital. Există pericolul ca, din cauza utilizării intensive, zilnice, aparatul să nu mai facă față. Din păcate, nu avem în acest moment un back-up. Dacă intervine o defecțiune, durează câteva zile până când ar putea să vină o echipa de depanare, timp în care nu vom putea face investigații imagistice CT. Mai mult, la aparatul din spital sunt aduși și pacienți din alte unități sanitare. Achiziția a încă unui Computer Tomograf  ar preîntâmpina o situație ce poate deveni gravă”, spune asist. univ. dr. Diana Manolescu, director medical Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara.

Din cauza uitlizării intensive,  există pericolul ca aparatul computer tomograf din unitatea spitaliceacă să nu facă față. Computerul Tomograf de la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara a fost dat în folosință în anul 2018.

Sursa: Realitatea de Timis

Articolul precedentPrimarul Timișoarei, de partea iubitorilor de animale: o hotărâre de consiliu local ar trebui abrogată
Articolul următorCod galben de ninsori abundente – Harta ANM cu zonele vizate