Ceremonial religios-militar la Lugoj

lugoj
În 25 ianuarie, la Lugoj, a avut loc un ceremonial religios-militar. Festivitatea a fost prilejuită de sărbătorirea a 100 de ani de la înființarea Regimentului 90 Infanterie.
Regimentul 90 Infanterie (25 ianuarie 1919 – 25 ianauarie 2019), este primul regiment românesc înființat după Primul Război Mondial în Transilvania.“După intonarea Imnului de Stat al României a urmat cuvântul de bun venit, adresat de Col. Ion Teca, comandant al Batalionului 183 Artilerie Mixtă General ,,Ion Dragalina” – continuatorul tradițiilor ostășești în orașul de pe Timiș. Domnul General în retragere, Conf. Univ. Dr. Mircea Mândru (ultimul comandant al Regimentului 90 Infanterie Lugoj) a vorbit despre istoricul Regimentului 90 Infanterie, despre importanța acestei zile și despre monumentul ridicat în anul 1994 și reabilitat anul acesta ce are menirea de a reamintii sorgintea primei structuri militare din Transilvania-Banat.”, se arată într-un comunicat al Mitropoliei Banatului.Slujba religioasă a fost oficiată de părintele Emanuel Gafița, preotul militar al Garnizoanei Lugojului și de părintele Traian Birăescu, de la Parohia Dealul Viilor. La manifestarea au mai fost prezenți și Excelența Sa Alexandru Mesian, episcopul greco-catolic de Lugoj, monseniorul Angelo Narcis Pop, vicar al Episcopiei de Lugoj și Prea Onoratul părinte Ioan Cerbu, protopopul ortodox al Lugojului.Acțiunea a continuat cu câteva alocuțiuni susținute de invitați și a luat sfârșit cu depunerile de coroane și cu defilarea militarilor lugojeni.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 08:15 - CNAIR: Nu mai sunt sectoare de drum închise sau restricționate din cauza condițiilor meteorologice
- 08:02 - Trafic de coșmar spre Vama Giurgiu. Coloana de vehicule de pe DN5 măsoară 14 kilometri
- 07:55 - Sistemul RO-Alert devine „mai prietenos”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News









_4f88515c25_a3b9209761.webp)

