Grup de migranți prins aproape de graniță în Timiș

migranti-frontiera
Patru tineri veniți din îndepărtata Asie au fost opriți din drumul lor spre vestul Europei de către polițiștii de frontieră.Trei tineri din Bangladesh și unul din Pakistan, toți solicitanți de azil în România, au decis să părăsească țara noastră și să își caute un drum către vestul Europei. Cei patru, cu vârste cuprinse între 17 și 34 de ani, au ieșit la ocazie, s-au urcat în mașina unui timișean și au ajuns la Cărpiniș, nu departe de granița cu Serbia.Șoferul care i-a dus pe cei patru până în localitatea aflată la 30 de kilometri de Timișoara a bănuit însă că tinerii nu vor rămâne în comună, și a mers direct la un echipaj al Poliției de Frontieră.Oamenii legii i-au oprit pe migranți și i-au luat la întrebări. Aceștia au recunoscut că intenția lor era să treacă granița ilegal în Serbia, iar de aici să își continue drumul către Italia.Polițiștii de frontieră le-au întrerupt călătoria și i-au dus la sediul din Jimbolia. Cei patru vor fi cercetați pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar la finalizarea anchetei vor fi dispuse măsurile legale care se impun.
Citește și:
- 21:47 - Tensiuni fără precedent: Trump discută retragerea din NATO și acuză Alianța că „a întors spatele americanilor”
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News











