Hala de lactate din Piața Badea Cârțan a fost închisă de OPC

Hala de lactate din Piața Badea Cârțan a fost închisă de OPC
Inspectorii au găsit gândaci, suprafețe ruginite și mirosuri greu de suportat
Hala de brânzeturi și lactate din piața Badea Cârțan, din Timișoara, a fost închisă de inspectorii de la Protecția Consumatorilor..
Inspectorii au găsit gândaci, suprafețe ruginite și mirosuri greu de suportat în locul de depozitare a alimentelor. La control a fost prezent chiar președintele ANPC România, Horia Constantinescu.
“Indiferent de dimensiunea operatorul economic sau a producătorul, fiecare dintre vitrine, toată zona de aici apare infestată. Nu are nimeni nimic cu producătorul român. Cred că mai mult avem cu cei care ar fi trebuit să se ocupe de dezinsecție, de igienizarea corespunzătoare și de punerea la dispoziția micului producător român, pentru că este obligația administrațiilor publice locale, a unor spații civilizate de vânzare. Cam toate vitrinele sunt într-o avansată stare de degradare, infestate cu gândaci. Ne spun comercianții și producătorii de aici, că cei responsabil cu dezinsecția nu duc până la bun sfârșit”, spune Horia Constantinescu.
Comercianții susțin că Societatea de Piețe nu igienizează spațiul, iar rugina o pun pe seama saramurii.
Administratorul pieței Badea Cârțan nu a dorit să comenteze rezultatele verificărilor OPC în hala de brânzeturi, care va rămâne închisă până la remedierea situației.
Sursa: Realitatea de Timis
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
- 11:04 - Ploi torențiale și vijelii în mai multe județe
- 10:24 - Statul le-a cerut banii pe alocație înapoi, după ce le-a murit copilul!
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News














