INDIA: ÎNCEPE CEL MAI MARE PELERINAJ RELIGIOS DIN LUME

INDIA: ÎNCEPE CEL MAI MARE PELERINAJ RELIGIOS DIN LUME
Pelerinajul este prilej de propagandă politică
Orașul indian Prayagraj găzduiește, începând de luni, cel mai mare pelerinaj religios din lume, organizat o dată la 12 ani.
În ciuda temperaturilor scăzute, care abia depăşesc 10 grade Celsius, mulţimi de credincioşi s-au adunat la întâlnirea dintre râurile Gange şi Yamuna, potrivit France Presse.
Potrivit tradiției hinduse, apele sfinte spală păcatele şi eliberează credincioşii din ciclul reîncarnărilor.
Sute de barcagii din întreaga regiune asigură transportul către punctul exact al confluenţei râurilor din nordul Indiei.
În timp ce participanții înstăriţi și-au ridicat corturi confortabile, cei mai modeşti şi-au improvizat adăposturi simple sub prelate.
Până pe 26 februarie, organizatorii se pregătesc să primească un număr record de 400 de milioane de pelerini, de patru ori mai mulţi decât la ediţia precedentă, din 2013.
Forţele de ordine patrulează permanent pentru a asigura securitatea.
Pelerinajul este prilej de propagandă politică.
Susţinătorii premierului naţionalist Narendra Modi au folosit ocazia pentru propagandă, tapetând oraşul cu afişe care laudă realizările guvernului actual.
Foto: REUTERS | Adnan Abidi
Citește și:
- 12:30 - Călin Georgescu, mesaj de susținere pentru „tricolori” înainte de Turcia – România: „Sunteți descendenții unui popor demn!”
- 12:11 - ANM: Avertizări de vânt puternic, pentru regiuni din centrul și sudul țării
- 12:08 - 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România
- 12:02 - INSCOP: Un sfert dintre români spun că folosesc zilnic platforme, tehnologii sau aplicaţii bazate pe inteligenţă artificială
Urmărește știrile Realitatea de Timis și pe Google News











